Malaele si simbolismul magic

Am fost ieri la premiera filmului “Nunta muta”, debutul in cinematografie al lui Horatiu Malaele. Dupa cum spunea si el in deschidere, a incercat sa faca un film care sa fie inteles si placut atat de intelectuali, cat si de oamenii simpli, sa distreze si in acelasi timp sa sensibilizeze. Eu cred ca a reusit, simplist vorbind, in demersul sau. Pentru ca e un film care va prinde la marea masa a oamenilor. Dialogurile, gagurile si situatiile de umor voluntar sau involuntar vor fi pe placul multora. Insa nu cred ca doar atat si-a propus Malaele. Reiese asta atat din reactia lui (“un film bun se vede si dupa numarul imbecililor care-l injura”), cat si a scenografului Adrian Lustig, care a avut o replica total inutila, ca sa nu zic mai mult (“sunt multi care ataca filmul pornind de la sloganul "Let's Boogie!"). Iar daca a vrut sa transmita si altceva, sa treaca dincolo, cred ca nu a reusit. Pentru ca in film sunt o multime de de scene jonglate de alti mari regizori (Kusturica, Fellini etc.), care, daca ar fi sa analizam, pe de o parte nu cred ca sunt percepute de spectatorul necultivat in ale cinema-ului, iar pe cei trecuti prin ciur nu-i impresioneaza cu nimic. Apoi, mi se pare cu totul neadecvat inceputul acela stil documentaristic, care se rupe brusc, nu mai apare pe parcursul filmului, sa dea aparenta unei continuitati si revine la final, ca sa concluzioneze, in cheie simbolica mesajul. Nu cred ca trebuia insistat pe simboluri (tatuajul cu Romania, doliul etc.). Probabil, o constructie umoristica, fara scene tragice, horror, snapshoturi sau alte artificii de pelicula ar fi dat mai multa vitalitate filmului. Asa insa, in afara unor scene foarte reusite, s-a mers pe un umor de cartier bucurestean si in nici un caz umor de birt de sat si pe o combinatie de tehnici si stiluri foarte diferite, care nu se leaga (de la silent movie la fantasy), de parca s-ar fi incercat rescrierea istoriei cinematografului. Si asta cu toate ca actorii au reusit sa scoata ce era mai bun din scenariu (de la surprinzatoarea Meda Victor la actingul curat al lui Alexandru Potocean), desi acesta nu se centreaza pe un personaj principal. Una peste alta, un film care a ratat exceptionalul, insa, cred, a desenat o alta latura, mai vesela, a cinematografiei actuale, si mai ales a celei axata pe intunecatul comunism.

Rating 7,5/10.